Blestemul lui Tutankhamon: ce se schimbă când îi numărăm pe supraviețuitori

Trepte, o intrare sigilată și un mormânt rămas aproape intact în comparație cu multe alte morminte regale: descoperirea lui Tutankhamon din noiembrie 1922 are un fir narativ suficient de puternic prin ea însăși. Jurnalele expediției urmăresc munca depusă, de la dezvelirea primei trepte până la deschiderea spațiilor individuale.1

Relatările ulterioare au adăugat o altă nuanță — un presupus blestem asupra celor implicați în descoperire. Analizăm aici legenda unei pedepse supranaturale, nu o conspirație organizată dovedită. Aceasta figurează în rubrica noastră datorită modului în care evenimente selectate sunt transformate într-o explicație certă.

Descoperirea nu este un moment singular

Cronologia arhivistică face distincția între descoperirea inițială a intrării din noiembrie 1922 și curățarea ulterioară, urmată de deschiderea camerei funerare în anul următor. Moartea lordului Carnarvon face, de asemenea, parte din evenimentele primului sezon.1

Atunci când totul este comprimat într-o singură seară dramatică, legăturile temporale se distorsionează. Oamenii care au participat în etape diferite încep să pară un grup unitar care a trecut un prag și a avut parte de aceeași soartă.

Pentru verificarea legendei, datele nu sunt o anexă aridă. Ele definesc pe cine comparăm, din ce moment calculăm timpul și ce numim exact „implicat în mormânt”. Fără astfel de limite, oricărui caz tragic ulterior i se poate atribui o legătură cu acest eveniment.

Ce s-a întâmplat cu omul din centrul descoperirii

Howard Carter nu a murit imediat după dezvelirea mormântului. Înregistrarea biografică a Griffith Institute indică decesul său la 2 martie 1939. Munca de curățare, inventariere și mutare a conținutului a durat ani de zile, iar arhiva creată păstrează o cantitate imensă de informații.2

Un singur supraviețuitor nu constituie, prin el însuși, un studiu statistic. Însă prezența lui Carter în cronologie arată de ce o relatare care enumeră doar decesele timpurii este incompletă. Ea omite cea mai evidentă întrebare: ce s-a întâmplat cu ceilalți?

Tocmai de aceea selecția este atât de importantă. Dacă începem cu tragediile și apoi căutăm o legătură cu mormântul, vom obține o imagine diferită față de cea în care definim mai întâi grupul și apoi verificăm soarta fiecărei persoane din acesta.

O încercare de a verifica legenda

În 2002, Mark Nelson a publicat în BMJ un studiu retrospectiv. Folosind însemnările lui Carter, el a examinat 44 de participanți și vizitatori occidentali, dintre care 25 au fost clasificați ca fiind potențial „expuși”, conform definiției studiului. Analiza nu a stabilit o legătură semnificativă statistic între această participare și rata de supraviețuire.3

Studiul are limitări: un eșantion mic, date istorice și informații incomplete despre datele decesului pentru o parte din grupul de control. Nu este o verificare definitivă a fiecărei povești posibile, nici un diagnostic pentru un individ anume. Dar este o abordare mult mai riguroasă decât o simplă listă de coincidențe selectate.3

Cea mai utilă lecție a sa este metoda. Înainte de a explica de ce un grup a avut de suferit în mod neobișnuit, trebuie să stabilim dacă există într-adevăr o diferență neobișnuită. Explicația misterioasă nu poate înlocui acest prim pas.

Arhiva oferă mai mult decât blestemul

Arhiva digitală a Griffith Institute oferă jurnale, fotografii și documentația descoperirilor. Aceasta permite o privire asupra muncii din spatele descoperirii, nu doar asupra faimei sale populare ulterioare.4 În spatele titlului senzațional apar din nou oameni, acțiuni și obiecte concrete.

Această istorie nu are nevoie de o inscripție amenințătoare inventată sau de o versiune neverificată despre otravă. Interesul ei rezidă în ciocnirea dintre memoria unei mari descoperiri și modul în care ordonăm coincidențele de după aceasta.

La Conspirații verificăm astfel de relatări pe urmele lor. La Secrete din trecut ne întoarcem la descoperirile propriu-zise. În ambele direcții, o arhivă citită cu atenție se poate dovedi mai neașteptată decât legenda pe care credem că o cunoaștem deja.