Piatra din Rosetta: de ce un decret a descifrat o întreagă lume pierdută

Piatra din Rosetta pare un obiect menit să păstreze un secret. În realitate, inscripția sa a fost concepută pentru a comunica. Pe fragmentul de stelă este gravat un decret preoțesc legat de regele Ptolemeu al V-lea, datând din anul 196 î.Hr. Secretul a apărut mult mai târziu, când o parte din scrierile sale nu au mai putut fi citite.3

Această inversare reprezintă esența poveștii. Ceva creat pentru înțelegerea publică a devenit o enigmă. Ulterior, aceeași repetiție a mesajului, care odinioară servea autorității, a oferit cercetătorilor posibilitatea de a redobândi accesul la limbă.

Trei scrieri, nu trei limbi diferite

Piatra conține texte în hieroglife, scriere demotică și greacă. Este mai corect să vorbim despre două tradiții lingvistice reprezentate prin trei scrieri, deoarece părțile hieroglifică și demotică redau limba egipteană. Partea greacă este pilonul pe care cercetătorii l-au putut citi.1

De aici începe comparația. Dacă textele transmit un conținut corespondent, numele și formulele repetitive pot indica funcțiile semnelor necunoscute. Totuși, acesta nu este un dicționar automat în care fiecare cuvânt stă exact în dreptul traducerii sale.

Obiectul în sine este un fragment. Părți din stela originală lipsesc, iar semnele trebuie interpretate într-un sistem. Nu este suficient ca cercetătorul să găsească o asemănare într-un singur loc; propunerea trebuie să ajute la citirea și a altor inscripții.

O descoperire în condiții de război

Piatra a fost descoperită în 1799 în timpul lucrărilor la o fortificație de lângă Rashid, cunoscut în narațiunea europeană sub numele de Rosetta. Istoria descoperirii este legată de campania militară franceză în Egipt.2

Transportul său ulterior nu a fost nici el o simplă călătorie științifică. La British Museum se păstrează o scrisoare din septembrie 1801, referitoare la securizarea și predarea pietrei de la partea franceză către cea britanică.4 Obiectul are, simultan, o istorie a descifrării și o istorie a puterii, a achiziției și a locației.

Nu este necesar să amestecăm aceste două istorii, dar nici nu trebuie să o ștergem pe una dintre ele. Semnificația științifică a descoperirii nu face ca circumstanțele din jurul ei să devină invizibile. Cititorul poate înțelege realizarea fără a accepta ideea că obiectele valoroase se mișcă prin lume în afara contextului politic.

Descifrarea ca proces de acumulare

Thomas Young a recunoscut particularități importante în scrierea unui nume regal. Jean-François Champollion a dezvoltat înțelegerea funcției fonetice a hieroglifelor și și-a folosit cunoștințele de limbă coptă. În septembrie 1822, el a prezentat public rezultate decisive.1

Și aici, narațiunea populară preferă momentul unei iluminări subite. Este mult mai esențial faptul că munca a implicat compararea diferitelor texte, cunoștințe acumulate și verificarea legăturilor dintre limbajul scris și cel vorbit. Piatra este un pilon cheie, dar nu a realizat singură întreaga descifrare.

A numi hieroglifele „imagini” ar ascunde tocmai descoperirea. Forma vizibilă a semnului nu epuizează modul în care acesta funcționează în scriere. Înțelegerea sistemului permite depășirea ghicitului bazat pe reprezentări vizuale.

Textul tradus și lumea restaurată nu sunt același lucru. Descifrarea cuvintelor deschide posibilitatea unor noi întrebări: cine le-a comandat, cui i-au fost arătate și ce trebuiau să transmită. Descifrarea este începutul conversației istorice, nu sfârșitul ei.

Când enigma primește un răspuns

Istoria Pietrei din Rosetta este potrivită pentru Secretele trecutului nu pentru că totul în jurul ei este necunoscut, ci pentru că arată cum necunoscutul poate fi diminuat. Un text oficial deschide posibilități de a citi alte texte — nu doar despre regi, ci și despre viața oamenilor.

Piatra nu conține întregul Egipt antic. Ea permite ca o parte din această lume să fie din nou auzită prin propriile sale cuvinte scrise. Uneori, cea mai mare descoperire nu este găsirea unui mesaj secret, ci restaurarea sensului unui mesaj care, odinioară, a fost cât se poate de deschis.